Astazi sunt 4 ani de cand am semnat divortul .O casnicie de 29 ani . Fara prea multe explicatii decizia a venit brusc, motive ambigue. Starea de om fara familie este greu de acceptat. Cat de puternic te crezi, cat de mult timp trece nu poti sa accepti un final care ti se pare fara sens, parca nu mai esti intreg. A trecut mult timp dar totusi viata traita ti se pare ca a fost un vis, sau ce traiesti acum este un vis, cosmar. Cum trecem peste? Cum acceptam tot ce ni se intampla? Greu...
Ma bucur ca am gasit acest site. Am acum raspunsuri la starile mele din ultimele luni.Multumesc! Am intrat in contingentul single 40+ oldies-but goldies. Am experimentat pe mine si pe cei care ma iubesc/ma respecta toate formele crizei de identitate. Am trecut prin negare,furie,acceptare,incercare de compromis moral de dragul copiilor...pana am inceput sa ma informez. Atunci, "am schimbat macazul ". De fapt, am fost foarte aproape sa ma dau afara singura din casa, sa ma umilesc in fata ipocriziei, sa accept situatia non-kombat, Acum, dupa 5 luni de purgatoriu, incep sa vad din nou lumina in jurul meu. Adevarat este ca fara munca asidua, de 10-12 ore, care sa-ti canalizeze energia mentala, fara un copil care sa te astepte acasa si pentru care te mobilizezi cu ce ai mai frumos in inima, e aproape imposibil sa incepi o noua zi.Dar..un om citit e un om pregatit mai bine.Am citit despre efectele divortului,riscurile emotionale,implicatiile de ordin legal. Nu pot spune ca am gasit mangaiere, dar mai bine asa, decat o lovitura in plex.Am primit una-sufleteasca-si nu mai vreau acea senzatie. Inca nu am ajuns in fata instantei, mai e putin. Trece si asta. Va doresc mai mult decat am eu acum frumos in suflet! :)
✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. �ți mulțumim anticipat! ❣️
Ultimile 2 comentarii
Astazi sunt 4 ani de cand am semnat divortul .O casnicie de 29 ani . Fara prea multe explicatii decizia a venit brusc, motive ambigue. Starea de om fara familie este greu de acceptat. Cat de puternic te crezi, cat de mult timp trece nu poti sa accepti un final care ti se pare fara sens, parca nu mai esti intreg. A trecut mult timp dar totusi viata traita ti se pare ca a fost un vis, sau ce traiesti acum este un vis, cosmar. Cum trecem peste? Cum acceptam tot ce ni se intampla? Greu...
Ma bucur ca am gasit acest site. Am acum raspunsuri la starile mele din ultimele luni.Multumesc! Am intrat in contingentul single 40+ oldies-but goldies. Am experimentat pe mine si pe cei care ma iubesc/ma respecta toate formele crizei de identitate. Am trecut prin negare,furie,acceptare,incercare de compromis moral de dragul copiilor...pana am inceput sa ma informez. Atunci, "am schimbat macazul ". De fapt, am fost foarte aproape sa ma dau afara singura din casa, sa ma umilesc in fata ipocriziei, sa accept situatia non-kombat, Acum, dupa 5 luni de purgatoriu, incep sa vad din nou lumina in jurul meu. Adevarat este ca fara munca asidua, de 10-12 ore, care sa-ti canalizeze energia mentala, fara un copil care sa te astepte acasa si pentru care te mobilizezi cu ce ai mai frumos in inima, e aproape imposibil sa incepi o noua zi.Dar..un om citit e un om pregatit mai bine.Am citit despre efectele divortului,riscurile emotionale,implicatiile de ordin legal. Nu pot spune ca am gasit mangaiere, dar mai bine asa, decat o lovitura in plex.Am primit una-sufleteasca-si nu mai vreau acea senzatie. Inca nu am ajuns in fata instantei, mai e putin. Trece si asta. Va doresc mai mult decat am eu acum frumos in suflet! :)
Scrie un comentariu